Am păstrat acces
public la unele dintre folderele mele de fotografii de pe fb. Astfel,
conținutul lor e văzut și de oameni cu care nu am stabilită o conexiune,
fie ei prieteni adevărați, fie "friends" în accepțiunea conectărilor pe
fb, fie oameni care nu mă cunosc, care nu au citit nimic din ceea ce am
scris eu, care nu știu ceea ce am lucrat sau lucrez. Curios e că la una
dintre postările mele am primit feedback aproape automat din partea
unor oameni care nu mi-au mai vorbit niciodată înainte de acest moment.
Pasajul care i-a atras și, se pare, i-a deranjat se află în chip de
răspuns la un comentariu pe marginea unuia dintre folderele mele cu
fotografii. Partea care supără s-ar părea că este următoarea:
"patriotismul meu, cel în sens tribal, e la nivel zero. Iau din România
doar lucrurile care mi-au plăcut, fără ca asta să însemne altceva decât
aderența la anumite valori academice, urmate cu străduință la
Universitatea București din 1895 până spre zilele noastre (și nu mai
știu cum e azi). Cred în educația publică, cred că accesul la
informație academică de calitate trebuie să fie gratis și cred că mulți
copii trebuie să aibă șansa de a se manifesta inteligent de la vârste
cât mai fragede. Copiii sunt mai inteligenți decât cred unii că sunt:
dacă-s de soi bun, aleg ei singuri ce-i de calitate. Cam asta e tot
ce-ar fi de spus aici. Cred că singura formă de patriotism realist și
lucid e felul nostru de a contribui în lumea în care trăim, de a fi o
parte în comunitatea unde trăim și muncim. Mai există și forme de
patriotism iluzoriu: încerc să nu ader la acelea."
Așadar: am fost sincer atunci când am scris aceste lucruri. Am ajuns la aceste convingeri după o lungă evoluție, care probabil a durat mai mult de două decenii. Nu mai sunt azi cel care citea toată producția editorială de la Humanitas de prin 1991 sau 1992. Îmi asum o judicioasă distanță critică față de multele exagerări pe care le-am auzit în România în decursul vremii și încerc să nu le perpetuez în scris, în gând, în faptă. Cred că sentimentul pe care l-am descris în pasajul de mai sus e într-o precisă consonanță cu textele incluse în volumul Distanțe, demoni, aventuri, dar și în alte volume ale mele, cel mai apropiat de acest subiect fiind probabil Noaptea când cineva a murit pentru tine. Nu îmi propun să ofensez pe nimeni cu ceea ce scriu și nu am nici un interes de natură politică sau literară să insist asupra acestor nuanțe. Remarc cu surprindere că există oameni care-și imaginează că m-ar putea "disciplina" pe facebook pentru convingerile mele; îi invit spre amuzament deplin să desfacă o nucă de cocos cu mâinile goale. Cred că le-ar fi mult mai ușor decât să obțină roade cu metode puerile, unele dintre ele scrise într-o manieră stilistică suferindă.
Pe de altă parte, îi invit să reflecteze asupra acestui aspect: 3,5 milioane de oameni au ales așa cum am ales eu (adică să nu mai lucreze sau să trăiască în România) și ar putea spune lucruri pe care le scriu și eu. Unele dintre ele sunt evidente. Mai mult de atât: sunt oameni care trăiesc în România și care îmi spun că se regăsesc în unele pasaje ale mele. Nu cred că dau glas unor opinii solitare.
Și chiar de-aș da glas unor opinii atât de particulare încât ele nu s-ar regăsi în viziunea nimănui, cum de ar putea un necunoscut să creadă că m-ar putea chestiona despre ceea ce simt eu față de realitatea românească? Ce eficiență ar avea o asemenea intervenție? Nu ar obține nici măcar suficient material de o ceartă, deoarece nu mi-aș propune să frecventez o asemenea tradiție culturală.
În concluzie, reafirm pasajul de mai sus; nu am greșit cu nimic. Nu față de adevăr. Nu față de intenția de a consemna lucruri evidente, unul dintre ele fiind acela că străvechiul sentiment patriotic de factură tribală s-a diluat, a devenit lipsit de credibilitate și nu ar trebui să fim surprinși când auzim asta. Pe de altă parte, ar fi minunat dacă societatea românească ar deveni un spațiu al libertății individuale, un spațiu al împlinirii personale, un loc în care numărul celor mulțumiți de ceea ce li se oferă e mult mai mare decât cel al criticilor stării de fapt. Vă doresc din toată inima să trăim și să vedem una ca asta, și spun asta nu din patriotism.
Așadar: am fost sincer atunci când am scris aceste lucruri. Am ajuns la aceste convingeri după o lungă evoluție, care probabil a durat mai mult de două decenii. Nu mai sunt azi cel care citea toată producția editorială de la Humanitas de prin 1991 sau 1992. Îmi asum o judicioasă distanță critică față de multele exagerări pe care le-am auzit în România în decursul vremii și încerc să nu le perpetuez în scris, în gând, în faptă. Cred că sentimentul pe care l-am descris în pasajul de mai sus e într-o precisă consonanță cu textele incluse în volumul Distanțe, demoni, aventuri, dar și în alte volume ale mele, cel mai apropiat de acest subiect fiind probabil Noaptea când cineva a murit pentru tine. Nu îmi propun să ofensez pe nimeni cu ceea ce scriu și nu am nici un interes de natură politică sau literară să insist asupra acestor nuanțe. Remarc cu surprindere că există oameni care-și imaginează că m-ar putea "disciplina" pe facebook pentru convingerile mele; îi invit spre amuzament deplin să desfacă o nucă de cocos cu mâinile goale. Cred că le-ar fi mult mai ușor decât să obțină roade cu metode puerile, unele dintre ele scrise într-o manieră stilistică suferindă.
Pe de altă parte, îi invit să reflecteze asupra acestui aspect: 3,5 milioane de oameni au ales așa cum am ales eu (adică să nu mai lucreze sau să trăiască în România) și ar putea spune lucruri pe care le scriu și eu. Unele dintre ele sunt evidente. Mai mult de atât: sunt oameni care trăiesc în România și care îmi spun că se regăsesc în unele pasaje ale mele. Nu cred că dau glas unor opinii solitare.
Și chiar de-aș da glas unor opinii atât de particulare încât ele nu s-ar regăsi în viziunea nimănui, cum de ar putea un necunoscut să creadă că m-ar putea chestiona despre ceea ce simt eu față de realitatea românească? Ce eficiență ar avea o asemenea intervenție? Nu ar obține nici măcar suficient material de o ceartă, deoarece nu mi-aș propune să frecventez o asemenea tradiție culturală.
În concluzie, reafirm pasajul de mai sus; nu am greșit cu nimic. Nu față de adevăr. Nu față de intenția de a consemna lucruri evidente, unul dintre ele fiind acela că străvechiul sentiment patriotic de factură tribală s-a diluat, a devenit lipsit de credibilitate și nu ar trebui să fim surprinși când auzim asta. Pe de altă parte, ar fi minunat dacă societatea românească ar deveni un spațiu al libertății individuale, un spațiu al împlinirii personale, un loc în care numărul celor mulțumiți de ceea ce li se oferă e mult mai mare decât cel al criticilor stării de fapt. Vă doresc din toată inima să trăim și să vedem una ca asta, și spun asta nu din patriotism.
Domnule Bogdan, patriotismul multor dintre cei ramasi aici se concretizeaza in ideea de loc de unde poti sa mulgi lesne si sa aduni prin munca putina, dar speculatii multe. Sint aceiasi, presupun, care in vremurile "de trista amintire", aveau frigiderul plin, in timp ce altii stateau in spatele alimentarei pentru citeva oua, se cumparau si alea sparte la urma. Scuze ca am coborit discutia la nivelul asta, dar si atunci si acum, gratie acelorasi iubiti conducatori care si-au schimbat doar numele partidului de care s-au lipit sau agatat, tot burta e cea care ne conduce. Nu-i papa, ce cultura mai vreti si voi! Desigur, aparentele scuze pe care vi le exprimati pe blog, sint doar pretextul afirmarii, reafirmarii convingerilor. Daca nu e asa si chiar simtiti nevoia sa va justificati in fata cuiva, ceea ce m-ar mira, poate va mai consoleaza un pic gindul ca eu, adica macar o persoana, ca pentru restul nu bag mina in foc, simte cam la fel si e patrioata in sensul deplin al cuvintului. Ma gindesc ca cei care v-au sarit la beregata sint cei adaptabili, nu doar din nevoie ci si pentru ca li s-a oferit sansa...Eu m-am linistit cu privire la inadaptabilitatea mea, pe care o crezusem multa vreme o tara, cind am inteles cu adevarat si nu pentru ca-mi convine, ca aceasta tara e, de fapt, patriotism, in cazul in speta. Si inca ceva, mai patrioti sint multi din cei care au optat sa plece, decit multi din cei care au optat sa ramina, ca sa jefuiasca tarisoara lor iubita.
RăspundețiȘtergere