Probabil că l-am văzut prima oară pe Nicușor Dan la finala Olimpiadei de matematică din primăvara anului 1986, de la Arad; pe atunci el reprezenta județul Brașov, iar eu Dîmbovița. În august 1988, la Concursul anual al rezolvitorilor Gazetei matematice, care a avut loc la Cîmpulung Muscel, s-a întîmplat să fim repartizați în aceeași cameră a internatului Liceului Pedagogic. După 1980, Societatea de Științe Matematice reînfiripase tradiția de la începutul secolului trecut de a organiza o școală de vară pentru liceeni, dublată de un concurs matematic asemănător Olimpiadelor școlare, dar care se sprijinea pe o tradiție mult mai veche. Acesta a fost contextul în care i-am cunoscut pe mulți dintre matematicienii din generația mea.
Nicușor
Dan venea atunci după cea de-a doua lui victorie la Olimpiada Internațională de
Matematică, care fusese organizată la Melbourne, în Australia. Am avut ocazia
să cunosc în decursul anilor mai mulți foști participanți la Olimpiadele
Internaționale, și nu doar dintre cei care au reprezentat România. Nicușor Dan
nu e doar un simplu cîștigător al acestor importante competiții internaționale:
el a cîștigat de două ori cu scor perfect, ceea ce e rar și remarcabil. Încă de
pe atunci, prezența lui era dublată de un inevitabil respect profesional, care
între matematicieni, cel puțin în generația noastră, se înțelegea și la 18 ani.
Puteam deveni prieteni, dar respectul pentru o impresionantă performanță avea
să rămînă.
Începînd
cu septembrie 1989, am fost repartizați în aceeași serie la Facultatea de
Matematică și am urmat, între altele, același curs de analiză matematică al
profesorului Solomon Marcus. În cei trei ani pe care i-a urmat la Facultatea de
Matematică a Universității bucureștene, înainte să plece să studieze la Paris,
Nicușor Dan a făcut parte din singura noastră grupă de informatică; celelalte
două grupe din serie erau specializate în matematici pure. E adevărat că la
grupa de informatică notele de la admitere triaseră studenții și exista un înalt
nivel de motivație, profesionalism și inteligență. Pentru doi ani, au fost
lungi perioade cînd ne-am întâlnit și am stat de vorbă zi de zi, pînă în mai
1991.
Nu-mi
propun aici o intervenție de natură memorialistică și, în contextul actual, o
asemenea contribuție ar conta prea puțin. Am dorit să descriu întîi contextul:
l-am cunoscut foarte bine pe Nicușor Dan în perioada studenției noastre. Am
stat de vorbă foarte mult, atît înainte de decembrie 1989, cît și în zilele
imediat următoare schimbărilor politice de atunci. În tot acel context politic
tulbure, pe care eu l-am trăit cu toată intensitatea, care pentru mine a
reprezentat o schimbare profundă, un moment care a redefinit toate valorile
lumii noastre, nu a existat nici un moment în care Nicușor Dan să-și fi pierdut
luciditatea sau calmul, într-o vreme în care mi se părea că noi, toți ceilalți,
mult prea lesne ni le pierdeam. Nu a fost niciodată înclinat spre exagerări,
nici spre atitudini extreme, nici măcar la vîrsta de 20 de ani, cînd a exagera
e cel mai ușor lucru. Eu, cel puțin, exageram în fiecare zi, și la fel proceda
majoritatea dominantă a colegilor mei: în fond, era perioada Revoluției. Sînt
convins că nu se va afla nici un membru al comunității matematice care să aibă
ceva de rău de spus despre Nicușor Dan: nu și-a făcut dușmani, nici măcar
atunci cînd a avut dezacorduri. Va traversa și această campanie electorală fără
să-și genereze dușmani: are multe de spus, dar are argumente atît de coerente
încît a te supăra pe cel care le expune ar însemna să te cerți cu logica.
Intrarea
lui Nicușor Dan în prim-planul politicii românești e făcută cu aceeași
simplitate, dublată de eleganță, cu care și-a făcut simțită prezența peste tot
în spațiul matematicii, fie că a fost vorba de cursurile de vară ale Societății
de Științe Matematice, fie de participarea la cursurile sau seminarele din
Facultatea de Matematică.
Deși
era mult mai bun decît participații la Concursul Gazetei de altădată sau decît
colegii lui de serie, nu-mi amintesc nici cea mai mică nuanță de aroganță sau
de nepotrivit orgoliu față de nimeni: dacă ar fi făcut-o, nu i-aș fi iertat-o
nicicînd. Dar nu avea cum: acea bună măsură a percepțiilor lui se transferă
integral și în relațiile interumane. Dacă va fi ales vreodată în vreo
importantă funcție publică, nu va ofensa niciodată pe nimeni, nu va lăsa nici o
întrebare fără răspuns, nu va transmite nimănui sentimentul că vreo opinie a
fost neglijată sau marginalizată.
E
posibil ca interesul lui pentru istoria Bucureștilor să se fi deșteptat în aceeași
perioadă ca și al meu; cînd eram student în anul al II-lea, am început să
citesc sistematic diverse istorii ale Bucureștilor, de la Podul Mogoșoaei a lui
Gh. Crutzescu pînă la paginile de cronicar ale lui C. Bacalbașa. Am discutat
enorm despre asta în cercul meu de colegi și prieteni. E posibil ca pe toți să
ne fi preocupat în egală măsură soarta Bucureștilor. Atît noi, cît și grupa de
informatică, am dat examenul de analiză matematică cu profesorul Solomon Marcus
pe 13 iunie 1990, în timp ce în jurul nostru se făcea simțit fluxul distrugerii
și al conflictului. E imposibil să treci prin astfel de experiențe și să nu te
gîndești cu toată maturitatea ce s-ar putea face pentru ca societatea în care
trăiești să se închege altfel. E imposibil să nu privești în jur și parfumul
discret al Bucureștilor să nu te cheme. Chiar dacă meseria ta îți solicită
energia și imaginația pe teritorii abstracte, e imposibil să fii indiferent.
Între
matematicienii pe care i-am cunoscut, Nicușor Dan face o figură aparte: e printre
puținii care au un autentic spirit practic, întîlnit mai degrabă la cei care
studiază matematicile aplicate, care pot fi la fel de îndemînateci ca și cei
mai buni ingineri. Unii dintre acești specialiști devin experți în finanțe și
fac bani buni pe Wall Street, chiar și în vremuri de criză.
Nicușor
Dan a ales să trăiască în București și să răspundă unei provocări intelectuale
mult mai dificile decît problemele de matematică cele mai grele, cu care era
familiarizat: analizează soluții pentru binele public al unui oraș care are
enorme probleme. Spiritul lui practic îl face eficient în orice dezbatere pe
argumente despre realitatea curentă a Capitalei; e posesorul unei inteligențe
bine antrenate în cele mai dificile probe ale matematicilor, e capabil să discute
realist soluții concrete și să cerceteze o întrebare dificilă pînă ce-i găsește
dezlegarea. Își poate aminti cu o exactitate fenomenală detalii importante
pentru clarificarea unei idei; nu cred să-l fi văzut greșind vreo referință,
deși l-am auzit de multe ori făcînd trimiteri precise la o informație situată
într-un ansamblu de concepte de dimensiuni ample. Referințele lui la legislația
curentă, dacă va folosi vreuna, vor fi exacte. Nu poate fi mințit, nici tras pe
sfoară. Nu poate greși atunci cînd are de analizat un text bazat pe o structură
logică, indiferent cît de complicat ar fi; de aceea e posibil să înțeleagă la
fel de bine ca și juriștii textele de lege. Dacă tace și-și așteaptă rîndul
într-o conversație (alt lucru neobișnuit azi), înseamnă că, probabil,
calculează și răspunsul va veni în cîteva clipe.
Nu
mi-l imaginez capabil de vreun compromis moral, deși a trăit atîta amar de
vreme în București. De fapt, cred că s-a decis să intre în spațiul public
dintr-o pură reacție morală la o problemă intelectuală extrem de dificilă, și
anume cum să poată fi transformat orașul București într-un spațiu decent,
accesibil, utilizabil, plăcut. Poate negocia și poate transforma conflicte greu
de soluționat în domenii unde să existe un punct de echilibru, și poate face
asta fără ca vreo clipă să abdice de la principii. Nu poate fi corupt; dacă
cineva ar încerca, și-ar pierde vremea. Nu va încerca niciodată să facă
aranjamente în folos propriu în spatele culiselor. Poate fi discret și delicat
acolo unde situația o cere, dar va asigura transparență acolo unde
administrația publică exact de asta are nevoie. Pare incredibil că se pot spune
aceste lucruri despre cineva, și adevărul e că nu cunosc nici o altă persoană
despre care le-aș putea afirma.
Speranța
mea e ca aceia care vor vota pe 10 iunie în București să vadă în candidatura
lui Nicușor Dan exact ceea ce este: o apariție rară, profund diferită de
celelalte candidaturi, extrem de utilă societății românești de azi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu